Bucurați-vă de un sejur relaxant în Budapesta
Viața culturală a orașului
Budapesta ar fi de neconceput fără nopțile spectaculoase de teatru. De altfel, multe dintre teatrele istorice ale
orașului au fost restaurate în ultimii ani, așa cum este cazul Teatrului de
Operetă și a Teatrului Thalia. În anul 2002, Teatrul Național, care fusese
demolat în anul 1960, a fost reconstruit.
Biblioteca Centrală Szabó Ervin a fost, de asemenea, reconsolidată și extinsă,
fapt ce a făcut ca în prezent aceasta să fie una dintre cele mai mari și mai
moderne biblioteci publice din Europa Centrală. Orașul Budapesta nu duce lipsă nici
de parcuri și zone verzi, acestea fiind cele mai populare locuri de recreere în
rândul locuitorilor săi. Din suprafața totală a Budapestei, 13, 4% este
acoperită cu păduri și 2, 3% este reprezentată de parcuri. Margitsziget,
cunoscută și ca Insula Margaretei, este unul dintre cele mai populare locuri de
recreere de pe cuprinsul orașului Budapesta. Din primele luni ale primăverii
până atunci când se lasă toamna, insula este vizitată de zeci de mii de locuitori
și turiști, cu toții încercând să scape de aglomerația din oraș și să se
relaxeze într-o zonă încărcată de vegetație. Insula Margaretei este înconjurată
pe ambele sale laturi de Dunăre și se întinde pe 5, 3 kilometri lungime,
oferind astfel suficient spațiu pentru pasionații de jogging, pentru cicliști
sau pur și simplu pentru cei care doresc să-și petreacă timpul în aer liber. Millenaris
Park a fost inaugurat în anul 1896, pentru a servi drept loc de organizare a
festivităților prilejuite de Sărbătorirea Mileniului, este situat în apropiere
de centru Budapestei și oferă posibilități de divertisment pentru localnici și turiști,
pe cuprinsul său existând o serie de monumente istorice, iazuri, restaurante în
aer liber și cafenele. Iubitorii de activități sportive vor putea alerga pe
aleile sale sau se vor putea plimba cu rolele sau cu bicicletele. Grădina Zoologică
din Budapesta este un loc ideal de divertisment atât pentru localnici, cât și
pentru turiști. În cazul în care vă petreceți sejurul alături de copii, nu
puteți rata acest loc. Grădina Zoologică
a fost supusă unui amplu proces de reconstrucție care se desfășoară din anul
1990 până în prezent, iar astfel s-a reușit ca edificiile de pe cuprinsul său
să-și recâștige farmecul, ceea ce a dus și la creșterea numărului de
vizitatori. Grădina Zoologică a fost proiectată
astfel încât să ofere un mediu adecvat animalelor și plantelor de pe cuprinsul
său. Cu toate că a fost restaurată și reamenajată, Grădina Botanică din
Budapesta păstrează încă atmosfera de secol al XX-lea.
Nu veți putea descoperi
toate atracțiile turistice ale Budapestei într-un singur weekend, deoarece
orașul este destul de întins și prezintă mai multe fețe, astfel că mereu veți
avea ceva nou de descoperit. Orașul Budapesta este divizat în două zone: Buda
și Pesta. Cele două zone ale sale sunt conectate de poduri. În Buda veți descoperi băile termale, care
amintesc de perioada în care orașul a fost ocupat de către turci. În schimb, Pesta se face remarcată datorită
eleganței sale, pe cuprinsul său, turiștii putând vizita fermecătoare Operă,
numeroase muzee și o multitudine de
localuri cochete. Podul cu lanțuri este un adevărat simbol al orașului
Budapesta. Înainte ca acesta să fie construit, Dunărea putea fi trecută doar
prin intermediul unui pod temporar, însă un oraș ca Budapesta avea nevoie de un
pod permanent, motiv pentru care contele Istvan Szechenyi a studiat în
străinătate, a vizitat diverse fabrici și a făcut diverse experimente până ce a
decis să încredințeze construirea podului inginerului englez William Tierney
Clark și scoțianului Adam Clark. Podul a fost
finalizat în anul 1849 și a fost considerat o adevărată capodoperă a
timpului său. Podul a fost distrus în
timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, dar a fost reconstruit cu fidelitate,
cu excepția modernizărilor care se impuneau.
Piața Eroilor este situată
la capătul bulevardului Andrássy și este considerată o adevărată capodoperă. În
centrul pieței este dispusă o coloană de 36 metri înălțime, iar în partea
superioară a acesteia este dispusă o statuie a arhanghelului Gabriel. La baza
coloanei sunt dispuse mai multe statui, așezate sub forma a două
semicercuri. Piața a fost proiectată de
către Albert Schikedanz și este dispusă între Sala de Artă și Muzeul de Arte
Frumoase, în colecția căruia se regăsesc operele lui Rafael, El Greco, Pieter
Bruegel cel Bătrân, Goya și alții. Piața
Eroilor și Bulevardul Andrássy sunt incluse pe lista Patrimoniului Mondial
UNESCO.
Bulevardul Andrássy măsoară
2, 310 metri lungime și este căptușit cu clădiri în diverse stiluri
arhitecturale. În trecut, în zonă existau clădiri de mici dimensiuni și
numeroase grădini, însă în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Gyula
Andrássy a decis ca aici să se amenajeze un nou bulevard. Bulevardul a luat naștere după Revoluția din 1848-1849, iar
în câțiva ani a devenit un bulevard cu adevărat opulent. Inițial, strada era
pavată cu bucăți de lemn și oferea segmente pentru deplasarea pietonilor, a trăsurilor
și a călăreților. De-a lungul bulevardului erau dispuse buticuri dintre cele
mai elegante, palate pline farmec și grădini ornamentale. Cea mai importantă
clădire pe care o veți descoperi de-a lungul Bulevardului este Opera de stat, proiectată
de către Miklos Ybl, însă bulevardul se mândrește cu mult mai multe atracții,
așa cum este cazul Muzeului Casa Terorii, Universității Maghiare de Arte
Frumoase, Muzeului Memorial Ferenc Listz și Muzeului de Arte Asiatice Ferenc
Hopp.
Pe cuprinsul orașuluiBudapesta, turiștii vor descoperi și o serie de lăcașuri de cult care
impresionează datorită istoriei și a arhitecturii lor. Bazilica Sf. Ștefan este cea mai mare biserică
din oraș și a treia cea mai mare biserică din
Ungaria. Edificiul religios în stil neo-clasic reușește să primească
8.500 de credincioși. Măsoară 96 metri înălțime, ceea ce înseamnă că de aici vă
veți putea bucura de priveliști panoramice asupra orașului. Lăcașul de cult păstrează o raclă cu brațul
drept a sfântului Ștefan, primul rege și patronul spiritual al Ungariei.
Lucrările de construcție ale bazilicii au debutat în anul 1851 și au durat 54
de ani, desfășurându-se după planurile arhitectului Jozsef Hild. Lăcașul de cult
are un plan în cruce greacă, fațada fiind dispusă între două clopotnițe. Fațada
bazilici este înfrumusețată de prezența mai multor statui, printre acestea
aflându-se și statuia Fecioarei Maria, statuia Sf. Ștefan, a lui Ladislau și
Leopold.
Turiștii care doresc să afle mai multe detalii despre istoria Ungariei vor putea vizita Biserica Maicii Domnului (Biserica Matia). Zidurile bogat ornamentate și ferestrele gotice descriu viețile celor mai importanți sfinți maghiari. În această biserică au fost înmormântați ultimii doi regi maghiari, aici desfășurându-se încă cele mai importante ceremonii religioase de pe durata anului. De asemenea, lăcașul de cult este gazda unor numeroase concerte și expoziții.